Schimbare majoră în cazul studentei de la Medicină, cea care a ucis și tranșat în 2009 un bărbat! Ce se întâmplă acum cu Carmen Bejan

Publicat: 13 oct. 2020, 08:27 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Carmen Șatran, fostă Bejan, este studenta care a fost condamnată la închisoare pentru 19 ani și 8 luni, după ce în anul 2009 a comis o crimă oribilă.

Însă, acum, studenta Carmen a reușit să obțină o schimbare a regimului de detenție. Femeia de 31 de ani a reușit să obțină un regim deschis, fiind cea mai lejeră formă de executare a unei pedepse în închisoare. Carmen Șatran (fostă Bejan) se află în spatele gratiilor din Penitenciarul Gherla. Acum, studenta de la Medicină are posibilitatea de a presta muncă, în interiorul și exteriorul închisorii, fără supraveghere, dar cu obligația de a reveni în pușcărie după terminarea programului de lucru, arată Click. În aceste condiții, sunt trasate reguli stricte pe care trebuie să le respecte.

Inițial, studenta de la Medicină din Timișoara a fost încarcerată la maximă siguranță, iar mai apoi a trecut în regim închis, regim semideschis, iar Judecătoria Gherla a luat decizia să îi ofere regim deschis, având în vedere că a fost o deținută model, recompensată de 53 de ori. Mai mult decât atât, a luat parte la programe de reeducare și a muncit 374 de zile. Acum, studenta de la Medicină lucrează la serele de legume ale Penitenciarului Gherla. Următorul pas ar fi eliberarea condiționată.

Studenta de la Medicină s-a măritat în închisoare

În detenție, în 2012, Carmen s-a măritat cu Claudiu Șatran, un condamnat care executa o pedeapsă pentru trafic de droguri. Eliberat condiționat în 2016, Claudiu s-a reintegrat în câmpul muncii, devenind șofer de tir pe curse internaționale. După ce și-a făcut ordine în finanțe, Claudiu și-a permis să meargă în Mexic, acolo unde familia Șatran s-a distrat pe cinste.

Până în prezent, Carmen Şatran, dar şi Sergiu Florea, complicele ei, au executat deja jumătate din pedeapsa de 20 de ani de închisoare primită pentru oribila crimă comisă în iulie 2009 într-un cămin al Universităţii de Medicină din Timişoara.

Ucis, tranşat şi băgat într-o valiză

Victima celor doi studenţi este Trifu Schroth, un bărbat din Timişoara care ar fi plătit pentru a întreţine relaţii sexuale cu studenta de la Medicină. Totul s-a întâmplat pe 31 iulie 2009, în jurul orei 16.00, atunci când Trifu Schroth a mers la căminul Facultăţii de Medicină, unde s-a întâlnit cu Carmen Bejan. Procurorii au arătat că motivul crimei ar fi fost refuzul fetei de a întreţine şi relaţii sexuale orale cu bărbatul.

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 13 oct. 2020, 08:27 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×